Sânzienele sunt sărbătoarea populară din 24 iunie, ziua în care Biserica prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar în sudul țării aceeași zi poartă numele de Drăgaica. Momentul cade la câteva zile după solstițiul de vară, cea mai lungă zi a anului, și adună obiceiuri legate de flori, de rouă, de recoltă și de căsătorie. În multe sate, cununile de flori galbene puse pe porți și pe acoperișuri sunt semnul cel mai vizibil al sărbătorii.
Ce sunt Sânzienele în tradiția populară?
În tradiția populară, Sânzienele sunt zâne bune ale câmpului, imaginate ca fete frumoase care umblă prin aer și prin pajiști în noaptea de 23 spre 24 iunie. Ele dau putere florilor și plantelor de leac, fac roua să vindece și ajută fetele să își afle ursitul. Credința spune însă că se supără pe cei care nu le cinstesc ziua și lucrează la câmp, iar atunci aduc furtuni sau boli. De aceea, în multe zone, 24 iunie era o zi în care muncile grele se opreau.
Ce este floarea de sânziene?
Floarea de sânziene este o plantă de pajiște cu flori foarte mici, galbene, adunate în ciorchini și cu un miros dulce, de miere, care înflorește la începutul verii. Mai este cunoscută și sub numele de drăgaică. Există și o specie înrudită, cu flori albe, folosită uneori alături de cea galbenă în cununi. Planta crește pe marginea drumurilor, la liziera pădurilor și în fânețe, ceea ce o face ușor de găsit în aproape orice zonă rurală.
Ce se face cu cununile de sânziene?
Cununile de sânziene se împletesc în ajunul sărbătorii și se folosesc în mai multe feluri, care diferă de la o zonă la alta:
- Aruncate peste casă: fetele aruncau cununa pe acoperiș; dacă rămânea agățată, se credea că fata se mărită curând.
- Puse la porți și ferestre: cununile agățate la intrare au rol de protecție a casei și a gospodăriei peste an.
- Păstrate pentru leac: florile uscate se foloseau în ceaiuri și în scăldători, iar cununile vechi se păstrau la icoane.
- Puse sub pernă: fetele care voiau să își viseze ursitul dormeau cu flori de sânziene sub cap.
Spălatul pe față cu rouă culeasă în dimineața sărbătorii, pentru frumusețe și sănătate, este un alt obicei răspândit.
Ce este Drăgaica și unde se păstrează?
Drăgaica este numele sub care sărbătoarea de la mijlocul verii este cunoscută mai ales în Muntenia, Oltenia și în sudul Moldovei, legat de coacerea grânelor. Obiceiul vechi presupunea un grup de fete care alegeau dintre ele o „drăgaică”, îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice și flori, care juca prin sate și prin lanuri pentru belșugul recoltei. Astăzi, numele este purtat și de târgurile de vară organizate în jurul acestei date, dintre care cel de la Buzău este cunoscut de foarte mult timp.
Prin ce se deosebesc Sânzienele de Rusalii?
Sânzienele au o dată fixă și sunt asociate cu zâne binevoitoare, în timp ce Rusaliile au o dată mobilă și sunt legate de Iele, ființe care pot face rău. Diferențele principale sunt rezumate mai jos.
| Sărbătoare | Data | Ființele din credință | Obiceiuri cunoscute |
|---|---|---|---|
| Sânzienele | 24 iunie | Sânzienele, zâne bune | Cununi de flori, roua, plantele de leac |
| Drăgaica | 24 iunie | Drăgaica, protectoare a holdelor | Jocul fetelor prin lanuri, târguri de vară |
| Rusaliile | La 50 de zile după Paști | Ielele sau Rusaliile, temute | Călușul, frunzele de nuc și pelinul la porți |
Unde și cum poate fi văzută sărbătoarea de Sânziene?
Sărbătoarea de Sânziene poate fi văzută mai ales în satele în care viața comunității păstrează calendarul tradițional, în zonele de munte și de deal din Bucovina, Maramureș și Transilvania, dar și în sate din alte regiuni. Unele primării și cămine culturale organizează serbări cu cununi, joc și port popular; informațiile se află de la localnici sau din anunțurile locale, iar planul de drum se verifică după sfaturile din articolul despre verificările dinaintea unei escapade de weekend. Un sat de la poalele muntelui, ca acelea descrise în articolul despre satele de sub munte, este un loc potrivit pentru a vedea fânețele înflorite în această perioadă.
Obiceiurile sunt trăite de comunitate, nu puse în scenă, așa că vizitatorul privește discret și cere voie înainte de a fotografia oamenii. Notițele despre cântece, cuvinte locale și gesturi, făcute pe loc, sunt adesea mai valoroase decât fotografiile, ca în articolul despre răbdarea de a nota detaliile mărunte dintr-un sat. Florile se culeg cu măsură, fără smulgerea rădăcinilor, iar fânețele necosite nu se calcă, pentru că sunt hrana animalelor peste iarnă.
