Am început să mergem cu bicicleta în weekend aproape din întâmplare. Într-o vineri seara, cineva a spus că ne-ar prinde bine să ieșim din oraș fără mașină, iar a doua zi dimineață eram deja pe un drum de țară, cu rucsacii pe umeri și cu un termos de ceai. Nu eram pregătiți, dar ne-a plăcut destul de mult încât să repetăm. De atunci am învățat, încet și pe cont propriu, ce contează și ce se poate lăsa deoparte.
Eseul de față adună lucrurile pe care le-am fi vrut să le știm la început: cum ne-am gândit la bicicletă, la traseu, la bagaje și la oamenii cu care mergem. Nu sunt reguli, ci observații făcute pe drum, pe care le poți ajusta după felul tău de a călători.
Bicicleta pe care o avem, nu cea pe care o visăm
Prima greșeală a fost să credem că ne trebuie o bicicletă nouă și scumpă. Aveam una moștenită de la un unchi, grea, cu schimbătoare uzate, dar care funcționa. Am dus-o la un atelier mic din cartier, unde ne-au schimbat lanțul și ne-au reglat frânele, apoi am plecat. Costul a fost mic, iar bicicleta a mers mai bine decât ne așteptam.
Am văzut în timp că prietenii noi au aceeași tentație: cumpără echipament înainte să știe dacă le place. Noi le spunem să ieșească de cinci-șase ori cu ce au, fie și împrumutat, apoi să decidă. Abia după ce afli ce te deranjează la drum știi ce vrei de la o bicicletă: șa mai moale, ghidon mai înalt, trepte mai ușoare pentru urcări.
Un alt lucru: nu te rușina de bicicleta simplă. Pe drumurile de țară nimeni nu se uită la marca ei, iar oamenii pe care îi întâlnești te salută la fel, indiferent ce pedalezi.
Dacă ajungi totuși să cauți una la mâna a doua, merită să te pregătești dinainte. Am citit, înainte să mergem la o întâlnire cu un vânzător, acest material și am scris întrebările pe o foaie. Când vânzătorul a văzut că știm ce vrem, a răspuns mai deschis, iar noi am renunțat la o bicicletă care părea bună în poze, dar avea cadrul îndoit.
Un lucru simplu pe care l-am reținut: ia bicicleta pentru o tură de probă, chiar dacă e scurtă, și ascultă sunetele. Un scârțâit, o vibrație, un zgomot la schimbarea vitezelor îți spun mai mult decât orice descriere. Dacă ai un prieten care se pricepe, ia-l cu tine.
Traseul ales cu ochii pe hartă și cu picioarele pe pământ
Pe hartă, distanțele par mici. Douăzeci de kilometri se termină repede pe ecranul telefonului, dar pe drum, cu vânt în față și cu un deal neprevăzut, devin o după-amiază întreagă. Noi am învățat să socotim o medie de zece-cincisprezece kilometri pe oră, cu opriri, și să alegem un traseu care ne lasă timp pentru un prânz lung și o poză.
Ne place să alegem drumuri secundare, cu asfalt bun sau pietriș fin, departe de traficul greu. Verificăm dinainte dacă există un loc de oprire la jumătatea drumului, un izvor sau o benzinărie unde putem umple sticlele. Un traseu frumos devine obositor când nu ai unde bea apă.
Ajută mult să ai un plan de rezervă, cu un punct unde poți scurta drumul dacă oboseala apare mai devreme decât te aștepți. Nu e un eșec să te întorci după douăzeci de kilometri, ci o decizie înțeleaptă. Ziua următoare este tot a ta.
Iarna și toamna târziu, ziua scurtă ne forțează să plecăm devreme. Noi calculăm ora apusului și ne întoarcem cu cel puțin o oră înainte. Pe întuneric, un drum cunoscut devine altul, iar farul, oricât de bun, nu înlocuiește vizibilitatea de zi.
Ne uităm și la prognoză, nu doar în dimineața plecării, ci și cu o seară înainte. Vântul din față pe întoarcere poate transforma un drum ușor într-unul greu, așa că, dacă are să bată, preferăm să mergem contra lui la început, cu forțe proaspete.
Bagajul pe care chiar îl purtăm
Un rucsac prea plin face din orice deal o pedeapsă. Am renunțat la tot ce nu am folosit în primele trei ieșiri: papuci de schimb, trei tricouri în plus, cartea groasă. Am păstrat doar ce contează: o cameră de rezervă, o pompă mică, o trusă de scule, un impermeabil subțire, o sticlă cu apă și ceva de mâncare care nu se strică repede.
Distribuția greutății contează la fel de mult ca greutatea în sine. Ce e greu merge jos și aproape de corp, ce e ușor merge sus sau la spate. Pe cele două genți atașate la portbagaj le echilibrăm între ele, ca bicicleta să nu tragă într-o parte. Se învață repede, după a doua ieșire cu bagaj.
Avem și o regulă a noastră: dacă ceva nu s-a folosit în trei excursii, rămâne acasă. Funcționează surprinzător de bine și ne-a economisit câțiva kilograme și multe nervi.
Mâncarea merită o mențiune separată. Ne place să luăm lucruri care se mănâncă ușor din mers: banane, nuci, batoane simple, câte un sandviș tăiat deja. Evităm tot ce se varsă sau se topește, pentru că niciun rucsac nu iubește un iaurt spart.
Greșelile pe care le-am făcut și pe care le facem încă
Am plecat de câteva ori fără să verificăm presiunea în cauciucuri și am simțit-o pe pielea noastră la prima gaură. Am uitat o dată acasă camera de rezervă, o alta dată telefonul încărcat. Fiecare greșeală ne-a lăsat o regulă nouă pe o foaie lipită în hol: presiune, frâne, lanț, apă, încărcător.
Dacă ne-ar fi spus cineva despre aceste mici capcane la început, am fi economisit ore de mers pe jos lângă bicicletă. Poți să citești despre ele aici, înainte de prima ieșire, ca să nu fii nevoit să le descoperi pe drum, cu o cameră spartă și fără pompă.
Totuși, nu cred că toate greșelile pot fi evitate. Unele sunt parte din învățare, iar când povestim despre ele la o cafea, devin cele mai frumoase amintiri. Important este să nu te pună în pericol: ia casca, luminile, haine vizibile și un telefon încărcat.
Una dintre cele mai frecvente este să pornim prea repede. În primele zece minute simțim că putem merge la nesfârșit, iar apoi plătim cu picioarele grele de la kilometrul cincisprezece. Acum începem încet, lăsăm corpul să se încălzească și abia apoi ne luăm ritmul. Pare o prostie, dar schimbă toată ziua.
O altă greșeală este să nu mâncăm până ne e foame. Când apare senzația, energia a început deja să scadă. Mâncăm puțin și des, chiar dacă nu ni se pare nevoie, și bem apă înainte de a ne fi sete.
Oamenii cu care mergem și ritmul care ne ține împreună
Excursia cu prietenii e minunată până când unul merge mult mai repede decât ceilalți. Noi am hotărât ca ritmul să fie dat de cel mai lent dintre noi, nu din bunătate, ci pentru că altfel grupul se rupe și nimeni nu se mai bucură. Cel mai rapid conduce în față până la un punct, apoi se întoarce și mai face o buclă pe lângă ceilalți.
Oprim des, la fiecare oră, pentru apă și pentru stat de vorbă. Aceste pauze nu sunt pierdere de timp, ci momentele în care se leagă excursia. Vorbim despre ce vedem, despre drum, despre cine are nevoie de ajutor cu reglajul șeii.
Când mergem cu cineva nou, lăsăm de la început puțin loc pentru ceea ce nu știm despre el: poate are genunchii sensibili, poate nu a mai mers de mult. Întrebarea „ești bine?” spusă din când în când valorează mai mult decât orice echipament.
La final, nu uităm să mulțumim celor care ne-au însoțit, chiar dacă excursia a fost modestă. Un mesaj în seara aceea, cu o poză, păstrează dorința de a repeta.
Ce facem după ce ne întoarcem
După excursie, nu aruncăm rucsacii într-un colț. Spălăm bicicleta, ștergem lanțul, verificăm roțile și punem scule la loc. Zece minute de îngrijire ne scutesc de o reparație mai mare și ne dau plăcerea de a pleca mai bine pregătiți data viitoare.
Facem și o notă scurtă pe telefon: unde am mers, cât a durat, ce a mers bine, ce am schimba. Peste câteva luni, această listă devine un mic jurnal al excursiilor și o sursă de idei pentru traseele următoare.
Dacă am avut o problemă tehnică pe drum, o notăm imediat, cât ne e proaspătă în minte, și o ducem la atelier. Un zgomot ignorat azi devine o reparație costisitoare peste o lună, iar atelierul din cartier ne-a spus că cei mai buni clienți sunt cei care vin cu probleme mici.
Weekendul viitor, alege un traseu de douăzeci de kilometri, pregătește un rucsac ușor și verifică bicicleta cu o seară înainte. Ia apă, o cameră de rezervă și un prieten. Pleacă devreme, oprește-te des și întoarce-te când ți se pare că ai făcut destul. Restul se învață pe parcurs, iar prima ieșire îți va arăta mai bine decât orice listă ce ți-ar mai trebui.