Bergamo, surpriza din Nordul Italiei!

Turist prin lume

Preferam orasele mari, cunoscute de toata lumea si uitam ca esentele tari se tin in sticlute mici, chiar si atunci cand e vorba de calatorii. Am simtit asta atunci cand am mers la Sirmione, la Sarnico sau cand am fost in cartierul Montmartre din Paris. Anul acesta am mers pentru a treia oara la Milano si stiam deja ca o sa mergem sa vedem Domul si o sa mancam pizza la Spontini si asa ne-am dat seama de un lucru..atunci cand vizitezi un oras de mai multe ori tinzi sa mergi la sigur, sa te duci pe strazile pe care deja le-ai batatorit sau sa mananci intr-un loc unde cunosti deja gustul mancarii si stii ca nu o sa dai gres. Stiam si ce alte orase o sa vizitam si cand am plecat de acasa nu aveam Bergamo in itinerariu. De fapt, de fiecare data cand am mers la Milano am aterizat pe aeroportul din Bergamo, dar niciodata nu ne-am oprit sa vizitam orasul tocmai pentru ca am preferat destinatiile cunoscute de mai toata lumea. De data asta intamplarea a facut sa ajungem si la Bergamo si nu imi dau seama de ce nu am facut asta inca de la prima vizita. Asa cum Istanbul atrage multi turisti pentru ca este un oras intins pe doua continente, Bergamo are doua orase in unul singur. Orasul nou si orasul vechi, orasul de jos si orasul de sus sau Citta Bassa si Citta Alta, cum le spun italienii. Orasul nou este un oras modern, cu galerii comerciale, piete, muzee si galerii de arta, iar orasul vechi este locul care nu a preluat nimic de la modernitate si nici nu i-a dat nimic acesteia.

Cum ajungi aici?

De la aeroport sunt autobuze care te aduc pana in oras si prima oprire o au in orasul nou. De aici poti sa o iei la pas spre orasul vechi sau sa continui calatoria cu autobuzul pana acolo. In orasul vechi poti sa urci pe jos sau cu funicularul (1,6 euro/persoana).

Obiective turistice (orasul de sus):

  1. Santa Maria Maggiore
  2. Catedrala din Bergamo
  3. Turnul Campanone. Este cel mai inalt turn din oras (52m) si este locul de unde poti sa vezi tot Bergamo. Biletul costa 5 euro/persoana si se urca cu liftul sau pe scari.
  4. Piazza Vechia . Este simplu de recunoscut pentru ca este ca un centru al orasului vechi si este inconjurata de principalele puncte de interes. Poti sa te opresti pentru inghetata si pentru magazinele de suveniruri care sunt la tot pasul si nu sunt chiar cele pe care le gasesti in toate orasele.
  5. Castelul San Vigilio. Din castel au mai ramas doar zidurile si un turn, iar daca nu urci in Turnul Campanone, aici este un alt punct din care poti vedea orasul de la inaltime. Intrarea in interiorul castelului costa 5 euro persoana.

    bergamo 5bergamo 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *